Va fi lansată o coproducţie moldo-italiană:

Studioul Moldova-Film începe un proiect unical: o coproducţie moldo-italiană care se va numi The Lady, adică Doamna. Filmările vor începe în curând, iar o parte dintre acestea vor avea loc în R. Moldova. Producătorul premierei cinematografice va fi Angelo Iacono, care a colaborat cu marele regizor Federico Felini.

Producătorul Angelo Iacono susține că ideea de a face acest film i-a venit cu câţiva ani în urmă. “Este o istorie ce se desfăşoară aici în R. Moldova, vor fi antrenaţi actori moldoveni şi câteva staruri internaţionale. Avem deja acordul renumitei Jenifer Coner, chiar şi Sharon Stone poate să fie de rezervă. Am văzut tehnica, luminile, echipamentul, m-am convins că se poate colabora cu Moldova-Film, spune Iacono.

“Este un proiect pilot, cred că această cooperare va fi de durată. Avem şi alte proiecte cinematografice moldo-italiene, între care un festival de film. Actuala colaborare va contribui la punerea în valoare a studioului Moldova-Film”, a declarat Enrico Nunziata, ambasador al Italiei la Chișinău.

Filmul va constitui o pagină dramatică din timpul Primului Război Mondial. Scenariul este scris de Alexandru Vasilachi, iar multe momente sunt inspirate din realitate. „Avem posibilitatea de a lansa un proiect internaţional, avem alături de noi oameni profesionişti, oameni cu multă dăruire”, susține directorul Moldova-Film, Alexandru Vasilachi.


2013-03-29